Pe vremea lui Ceașcă!

 Pe vremea lui Ceașcă era mai bine. Era mai bine din două motive mari și late: eram mai tânăr și mai prost. 

    Acum, în democrația asta originală, de la o vârstă am început să îmi număr cicatricile și am descoperit câteva pe laba piciorului....Nu îmi mai aminteam de unde le am, apoi cu drag, totul mi s-a dezvăluit în fața ochilor de parcă a fost ieri. Îmi dau lacrimile doar când mă gândesc.

    Pe vremea lui Ceașcă era foarte important să ai lapte în casă. Mergea foarte bine cu peștele stricat sau cu puii "frații Petreuș".  Asta dacă nu erai milițian, ca vecinu'. Pe scurt, băgam foame dar suplineam cu laptele. Eu de fițos ce eram, nici nu beam lapte așa gol, se chinuia mama să-mi facă cacao. Nu era de ajuns comunismul și urmările lui, mai avea mama și un copil cu "fițe", motiv pentru care mai regla din palme.

Ajunge preludiul sau continui? 

    Era o zi frumoasă de toamnă.....păsările ciripeau, florile înfloreau, frunzele făceau și ele ce știau mai bine,  tovarășu' habar nu avea ce îl așteaptă, Iliescu făcea flotări pentru că se preconizau schimbări la pauză.

    Ca de obicei, ori nu era curent, ori nu aveam gaz în butelie. De data asta aveam curent. Deci nu aveam gaz în butelie. Mama încălzea laptele  jos, la nivelul parchetului, pe un celebru reșou made in "România, ai dacă te descurci", într-o oală/cratiță (parcă acum o văd) de 5 l. Era cald și bine ]n apartament, motiv pentru care aveam șosete de lână în picioare.

    Am fost nu numai fițos dar și neastâmpărat, motiv pentru care am capul spart de 11 ori. Pe numărate. Motiv pentru care nu puteam sta nemișcat nici măcar la masă. Nu de fițos, de neastâmpărat. Cum am reușit să fac ce am făcut, nici acum nu se știe. Cert e că m-am trezit cu piciorul în oala cu lapte care fierbea. Și nu, nu m-a durut. Nu imediat. A durat un pic până a trecut căldura prin șoseta de lână. Cert e că, în momentul în care am început să urlu, părinții mei au realizat grozăvia și nu au știut ce să facă altceva decât să îmi extragă șoseta de pe piciorul buclucaș. Cu tot cu piele, bineînțeles. 

De aia zic că era mai bine pe vemea lu' Ceașcă. Oricâtă piele trăgeau de pe noi, tot mai rămânea.

CONCURS -UN AN MAI VESEL!

     Se organizează un mini-concurs în Zlatna, premiile fiind 3 calendare pentru anul 2024 realizate de maestrul Costel PĂTRĂȘCAN. Primele 3 răspunsuri corecte scrise în comentarii vor primi câte un calendar.

Avem 3 întrebări. De unde provin denumirile și ce înseamnă:

            1. La Mărișcuța

            2. (La) Săruni

            3. Pleșa

Mulțumesc pentru participare!

P.S. Vă rog să vă scrieți numele și datele de contact în comentarii.

Surse de informare: Domșa Traian -de la Ampelum la Zlatna , sau

                                pagina web: www.trascaucorp.ro

ŞCOALA CONFESIONALĂ ROMÂNEASCĂ din Zlatna

Despre Școala Confesională Românească din Zlatna (actuala capelă), personal, nu știam prea multe. Doar niște informații găsite în care se menționează: “Clădirea actuală datează din 1902, fiind construită pentru a înlocui o altă şcoală confesională mai veche, de la începutul sec. al XIX-lea, devenită neîncăpătoare. Clădirea dispunea de patru săli de clasă, cancelarie şi holuri de acces.” (sursa: Fișe Analitice Minimale de Monumente și Ansambluri Istorice- PUG Oraș Zlatna)

În cartea d-lui Traian Domșa- De la Ampelum la Zlatna, vol. II se mai menționează următoarele: “Tradiția orală pomenește despre o școală tutelată de biserica ortodoxă, la care învățau primele elemente de scris-socotit-citit și mai multă religie, care era situată între cele două biserici românești…….Amintirile orale o situează în timp cam pe la mijlocul secolului al XVIII-lea”.

În aceeași lucrare, mai găsim menționat: “Ioan Pătrânjenar de 90 de ani își amintește că-i spunea tatăl său despre școala românească dintre cele două biserici, susținută de aceste două biserici românești, unită și ortodoxă. Ca învățător era pomenit Ioan Moraru, ce îndeplinea și slujba de cantor la biserica ortodoxă”. De asemenea găsim și mențiunea:  “ în anul școlar 1877-1878 funcționa ca învățător la Școala primară confesională din Zlatna, Ioan Morariu, iar mai înainte preotul Gheorghiu Anghel.”

Ca și rezumat: totuși când a fost construită școala? Mijlocul secolului al XVIII-lea, începutul sec. al XIX-lea? Știm că ea  funcționa în 1877, și înainte de asta…dar totuși când a fost construită?

Am găsit un material care aduce un pic de lumină și care arată că ea a fost construită după anul 1861. De ce zic asta? Pentru că, în urma unui articol din ziarul “Amiculu Scolei”, din 17 Februarie 1862, ziar care apărea în Sibiu, aflăm că în data de 23 aprilie 1861, Georgiu Crainicu, Nobile de Ursinu de josu -catalogat ca și “ acelu bărbatu zelosu al natiunii romane-, împreună cu soția, Iulia de Crainicu, donează teren pentru construirea unei școli, citez: “acestu contractu le transpunemu in proprietatea ambeloru beserice romanesci din Zlatna” și nu oricum, cu o condiție: “locu donatu sa fie obligate a-lu intrebuintia numai in folosulu scolei romanesci in Zlatna”.

Concluzie pe scurt: școala a fost construită după anul 1861 , iar ea funcționa cu siguranță în anul 1876. Mai multe cercetări vor aduce noi date.

Adrian Puiuleț, 27 Februarie 2020

 

Personalitatea lui Iuliu V. Albini, evocată de ziarele vremii

         Ideea acestui articol a apărut din cauza a două întâmplări: una, am primit de curând donație un tablou, datat anul 1906, în care l-am putut identifica pe Iuliu V. Albini și a doua, în lucrarea “ Zlatna de odinioară” elaborată de Cristian Florin Bota, Horia Ciugudean, Gabriela Mircea-consultată recent în legătură cu alt subiect- datele privind personalitatea lui Iuliu V. Albini sunt contradictorii și pline de semne de întrebare.

                      Foto: Poza din tabloul primit ca donație. Iuliu V. Albini, centru, rândul de jos -

                                                                              colecția personală Adrian Puiuleț

     Iuliu V. Albini (Iuliu Victor Albini) s-a născut în anul 1861. Ne bazăm pe datele dintr-un articol apărut în ziarul “Unirea Poporului” (editat la Blaj) în septembrie, an 1937, unde se menționează că “Iuliu V. Albini era un bărbat bine legat, de statură înaltă, robustă, fața sănătoasă, capul acoperit cu păr alb ca neaua....iar anul acesta împlinește 76 de toamne”. Putem presupune că luna nașterii e undeva între septembrie și noiembrie. ULTERIOR am aflat și data nașterii: 20 Iulie 1861, părinți: Ieronim și Estera Albini.

S-a născut în comuna Cut, județul Alba și se presupune că e “coborîtor dintr’o veche familie de cioplitori de piatră italieni, venită în Ardeal pe vremea împăratului Carol VI, care a zidit cetatea Alba Iuliei.”

    Familia Albini s-a numit inițial Alpini, o adevărată dinastie de cărturari și luptători neînfricați pentru drepturile poporului român din Transilvania. Seria numelor începe cu Bazil Alpini (1761-1818) , întâiul protopop unit al Cutului, cu “studii teologice la Blaj și Viena”. Fiul său Izidor Alpini (1794-1841) a fost profesor de retorică și filosofie la gimnaziul din Blaj, notar, viceprotopop, prefect al tipografiei blăjene. Apoi ca vicar al Sibiului “și-a câștigat o autoritate atât de mare, încât după moartea episcopului Ioan Bob, a fost desemnat să candideze alături de Ioan Lemeny la funcția de episcop.În 1835 a fost ales canonic-teolog, decedând la numai 47 de ani, în funcția de canonic scolastic”. Teofil Alpini (1797-1847) al doilea fiu a lui Bazil, a fost protopop al Cutului. Maria Alpini (1799-1849), unica fiica a lui Bazil Alpini, este mama viitorului vicetribun Vasile Albini și bunica memorandistrului Septimiu Albini. Ioan Alpini, al patrulea fiu a lui Bazil, preot, a fost împușcat de oamenii lui Bem în 1848. Ieronim Albini (n.1822- d. Zlatna, 23.02.1890), fiul lui Teofil Alpini (și tatăl lui Iuliu V. Albini) este primul din familie care își schimbă numele în Albini. Cu studii superioare de teologie, filosofie și juridice, a fost notar, inspector școlar. A participat la Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848. A făcut parte din delegația ce urma să prezinte Dietei de la Cluj, hotărârile românilor luate pe Câmpia Libertății. (Sursa: AstraDejană, 1998)

Tânărul Iuliu V. Albini “având o minte ageră” a dobândit diploma de notar, făcând practica la Săcărâmb și Hunedoara. În data de 29 Iunie 1887 s-a căsătorit cu Elena Iancu din Săcărâmb, localitate “unde și-a pus la încercare pentru întâia dată norocul de minier.” 

În anul 1888 a fost numit notar la Zlatna, iar în anul 1889 și-a deschis o mină proprie, la Valea Dosului (sat aparținător de Zlatna-în prezent), mină botezată “Dacia romană.” Investiția a mers bine, “ în cinste și omenie vreme îndelungată”, ceea ce a permis tinerei familii să investească în zona Stânija, unde a angajat zilnic peste 180 de muncitori.

Spunea d. Iuliu V. Albini, citat de preotul Sabin Olea: “Câtă trudă și cheltuială m’a costat pe mine până am ridicat la Stânija, ceeace este chiar și până astăzi, apoi până am reușit de am tăiat drum pe distanță de 9-10 km și câte piedici nu mi-s’au pus chiar de către oamenii pentru a căror bine lucram - dându-le de lucru pentru plată scumpă și făcându-și lor ticneală cu drumuri bune în hotar.”

                                             Foto: Centrul Minier Stânija, după Cockerell, 1937.

Alimentarea munciorilor se făcea astfel: de la Deva, Arad sau Timișoara se aduceau alimentele cu trenul până la Brad și de acolo cu carele, 40 de km,  până la magazia minei de la Stânija. Cu atât mai greu se făcea această aprovizionare în timpul primului război mondial, dar după cum spune d. Iuliu V. Albini (citat de același preot Sabin Olea): “cu toată greutatea totușI o făceam și în ciuda opreliștei armatei austro-ungare și a jandarmilor cu pene de cocoș....” Destinul acestei mine în perioada imediat următoare a fost tragic: “…apoi în scurta revoluție din toamna anului 1918, să-mi jefuiască întreaga instalarea dela Stânija, munictorii mei proprii întorși acasă. Câte fiere, mașinării demontate, scânduri, grinzi, coperișe de țiglă, pleu, pânză apoi unelte și altele și altele, ca apoi în noua epocă a României Mari să nu mai am la Stânija decât o ruină, ca după un cutremur, jale și potopenie...! 

În anul 1903 își construiește o casă impresionantă în orașul Zlatna, în imediata vecinătate a casei parohiale, care este și astăzi în picioare, pe strada T. Vladimirescu nr. 21.

Lupta pentru drepturile naționale a românilor a îmbrăcat și o haină culturală, sub directa organizare a ASTRA. În 1911 îl regăsim pe d. Iuliu V. Albini ca și membru pe viață în Despărțământul Alba Iulia.

Iuliu V. Albini participă ca delegat oficial la marele act al Unirii de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, în calitate de președinte al Consiliului Național Român din Zlatna. Din familia Albini au mai participat Aurelia Beșa (n. Albini ), casnică, preoteasă din Zlatna (Reuniunea femeilor greco-orientale române din Zlatna), precum și d-na Elena Albini, supleant (soția d-lui Iuliu V. Albini), care era președinta Reuniunii femeilor române din Zlatna.

                                                        Iuliu V. Albini și soția, Zlatna, 1901: Sursa foto-okazii.ro

În 1920 repară stricăciunile pricinuite minei de la Stânija, dar sătul de “căi și oameni răi”, în anul 1923 vinde întreprinderea societății miniere “Mica” de la Brad.

Iuliu și Elena au avut 6 copii, din care 5 erau căsătoriți și “bine plasați ” în anul 1937. Iuliu (iunior), directorul fabricii de țesături “Ardeleana” din Cluj; Valeria, căsătorită dr. Chețan la București; Aurel, avocat, f. primar, Aiud; Ovidiu, casier, Uzinele Statului-Zlatna; Grațiela măritată cu dr. Groza, medic Cluj; Sever, student la facultatea economică Torino-Italia.

 Fabrica “Ardeleana” din Cluj a fost cumpărată de Iuliu V. Albini în anul 1924, dar în jurul anului 1930, din cauza “cumplitei crize financiare generale”, dar și a altor motive, ajunge la faliment.

Cu ajutorul fiilor Iuliu și Ovidiu, în anul 1931 cumpără de pe teritoriul comunei Almașu Mare, “niște vechi teritoare părăsite de mine, partea hotarului numită Erugi, în imediata vecinătate cu Stânija și com. După-piatră”. Se spune că aceste mine nu au mai fost exploatate de pe vremea romanilor, șia început lucrul cu câte 3-5 muncitori pe zi, ajungând rapid la 10 muncitori pe zi. Preotul Sabin Olea ne descrie și cum era mineritul în acele vremuri: “Da să nu se creadă că mineritul e așa de ușor, ca și când te așezi la blidul cu mămăligă cu lapte; nu, nu, nu...Piatra conține fel de fel de metale iar uneori este piatră seacă. Această piatră se scoate afară, din adâncimi prin hubere (un fel de lăzi cu cigă-scripete) , până la galeria principală, unde se încarcă pe râsne (vagonete pe șină), scoțându-se astfel afară cu cai ori împinse de oameni. Și iarăși, însă, să nu se creadă că tot ce se scoate cu râsnele e aur. O, nu! 60-70 la sută e piatră stearpă-și abea restul dacă e minereu pentru șteampuri. Aurul e atât de ascuns și împrăștiat prin piatră, încât foarte rar se poate zări câte’n firicel (filou) cu ochii liberi, ori prăfuit sub forme de steluțe. Când se găsesc de aceste, atunci e mare noroc!. Din minereul bun se duce pentru pisat în șteampuri, unde apoi cu ajutorul apei se spală și acu ajutorul mercurului (argint viu) se prinde praful de aur ce este măcinat de-o dată cu piatra. Abea atunci se știe rezultatul, pentru ce s’a muncit mult și s’a cheltuit și mai mult.”

În apropierea instalațiilor miniere de la “Erugă”, d. Iuliu V. Albini a ridicat și o capelă, unde preotul Sabin Olea slujea din două în două săptămâni.

Capela a fost ridicată în anul 1935, fiind dată în folosință înaintea Crăciunului. În anul 1934, același Iuliu V. Albini construiește cripta familiei în incinta Bisericii Greco-Catolice din Zlatna (astăzi Biserica Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului”).

 

                                                                             Ziarul "Unirea Poporului", 1939.

Uitarea s-a așternut peste personalitatea lui Iuliu V. Albini și a familiei sale. De neacceptat. Nu a fost doar notar, proprietar de mine, ci a fost și un om cu suflet mare, “care a făcut mult bine muncitorilor săi dela mine și mai multor biserici din țară. Timp de 50 de ani a fost stâlpul și binefăcătorul bisericii din Zlatna”. Așa cum patronii de azi și de ieri nu sunt diavolul, ci motorul unei economii, diferența o va face mereu modul în care acel patron își tratează muncitorii și cum se implică în comunitate. Preotul Sabin Olea spune despre Iuliu V. Albini că a fost “decorat atât de Papa cât și de Regele cu mai multe decorații înalte”. Cum avem deocamdată o singură sursă, suntem reticenți dar vom continu să căutăm pentru că e greu de crezut că preotul Olea ar fi spus un neadevăr de așa importanță. Ce e însă sigur e că la înmormântarea lui au participat peste 3 mii de oameni (treimii), o cifră colosală care arată importanța și modul cum era privit în comunitate. A decedat la 4 Mai 1945, în al 84-lea an al vieții.

Dacă tot suntem la decorații, soția dânsului, doamna Elena V. Albini, a fost decorată în data de 4 iulie 1937 de către Maiestatea Sa Regele Carol II cu medalia “Meritul cultural ” în grad de cavaler , pentru “munca neobosită dusă ani dearândul în ogorul neamului și bisericii sale, ca mamă bună a celor orfani  și ca mângâietoare și ajutătoare a celor îndurerați și copleșiți de lipsuri de pe Valea Ampoiului”. De 35 de ani, doamna Eleana V. Albini conducea “Reuniunea femeilor române” din Zlatna.

Și fiul a călcat pe urmele tatălui. Din pacate, a murit destul de tânăr. Iuliu V. Albini, junior, s-a născut la 1 Ianuarie 1888, fiind fiul domnului Iuliu V. Albini și a soției, Elena și a decedat la 20 februarie 1944. A fost directorul minelor de aur a Asociației miniere pe cuxe “Albini” din Zlatna și Almașu Mare. Același preot Sabin Olea, ne spune despre Iuliu V. Albini, tânărul, că a studia în țară, liceul la Blaj iar “înalta învățătură a ingineriei” în Germania. A condus mulți ani marea fabrică “Țesătoria Ardeleană” din Cluj. În războiul mondial (primul) a fost locotenent, “fiind de o tradițională bunătate”. Despre el, ami aflăm: “Ca director și proprietar a fost de neîntrecut, atât în slujbă cât și cu muncitorimea, față de care a avut totdeauna o deosebită dragoste prin grija materială. Ca să nu fie nimeni expus în primejdie de accident ori moarte, prevederea cu încălțăminte, hrană etc., cât mai ales pentru laturea sufletească față de care a depus întreaga sa stăruință și mână de ajutor.....

Inima-i largă, sufletul ales și bunătatea fără margini nimeni din cine l-a cunoscut nu  i-o poate uita, dar mai ales copilașii, cărora pe unde a mers și a trecut, le împărțea bomboane, încât copii noștri de moți cât ce-l vedeau, îi alergau în cale.......Dacă acest nobil suflet știa să-și apropie copii cu dulciuri, apoi pe cei mari și-i apropia cu dulciuri sufletești: anume de prasnicile mari obișnuia să facă cadouri cărți bune de-a noastre și de rugăciuni.”

                                                    Cripta familiei Albini, foto: Adrian Puiuleț, 2023.

Ca să completăm imaginea acestei familii, trebuie să o menționăm și pe nepoata d-lui Iuliu V. Albini, Graziela, fiica lui Ovidiu Albini. S-a născut la 22 Mai 1926 în Zlatna și a decedat la Montreal, Canada, în 22 august 2008.

În 1950 a absolvit Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara. Ca artist păpuşar, a făcut parte în 1949 din prima echipă a Teatrului de Păpuşi din Timişoara, pe când era studenta lui Florica Teodoru. Debutează cu numele de Graziela Huțanu. A fost actriță la Teatrul German de Stat din Timișoara și apoi a jucat în piese montate la Teatrele Giulești și Bulandra din București Desi a interpretat 8 roluri principale in filme precum: „Eruptia” (1957), „Omul de langa tine” (1961), „Dragoste lunga de-o Seara” (1963), „Codine” (1963), premiat la Cannes pentru cel mai bun scenariu, „Duminica, la Ora 6” (1965), lucrand cu regizori ca: Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Horea Popescu, Paul Calinescu, Henri Colpi, avand alaturi actori renumiti: Fory Etterle, George Calboreanu, Irina Petrescu, Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu, Emanoil Petrut, Silvia Popovici, Ernest Maftei, Octavian Cotescu, Stela Popescu etc., devenind o actriță cunoscută și apreciată a anilor '50-'60, astăzi nu se mai aude nimic de ea.

A colaborat la zeci de emisiuni ale posturilor de radio și televiziune naționale. În 1969 a părăsit România, autoexilându-se în Germania. Aici a rămas 6 ani, perioadă în care, sporadic, citea știri la Radio Europa Liberă. Ulterior s-a stabilit la Montreal, în Canada, unde a trăit până la sfârșitul vieții. A fost tot timpul mândră de locul în care s-a născut. Se “fălea” că s-a născut în Zlatna, în Țara Moților.

În ultimul an de viață, în ciuda bolii care o chinuia, a reușit să publice două volume, unul de poezie și altul de proză ( “Cartea cu coperte negre”, Graziella Albini, 2007).

În ziarul “Teatrul” din 7 Iulie 1958, aflăm câte ceva despre Graziela, din perioada când era încă foarte tânără: “Dar teatrul dispune încă de multe alte valori actoriceşti : Colea Răutu se  impune prin vigoarea şi întinderea gamei talentului său, E. Maftei prin nuanţare şi subtilitate. Traian ănceanu este autentic în mai toate rolurile în care 1-am văzut, Graziela Albini se remarcă prin ţinută scenică şi dicţie deşi foloseşte o gamă restrînsă din posibilităţile de care dispune”. Se spune că marele actor Colea Răutu, a făcut o pasiune pentru Graziela, neîmpărtășită.

A fost înmormântată luni, 25 august 2008, la Complexul funerar „Mont Royal”.

                Graziela Albini în "Sărutul", 1965. Captură de ecran, 2024.

Această evocare a personalității lui Iuliu V. Albini și a familiei sale nu are un sfârșit. Mai sunt multe lucruri ce trebuiesc deslușite, multe arhive de cercetat, dar un prim pas a fost făcut. La finalul acestui articol, în trei părți, se cuvine să lăsăm vocea părintelui Sabin Olea să se mai exprime, încă odată, despre renumita familie Albini, din Zlatna: “Numai sutele de suflete din jurul Zlatnei, ce se hrănesc zilnic cu pânea cea de toate zilele, pot spune împreună cu orfanii și săracii din Zlatna, câtâ bunătate se ascunde în sufletul dnei Elena Albini și a d. Iuliu V. Albini. Și numai sanctuarele sfinte, bisericile cu podoabele lor mărețe, turnurile clopotnițe cu glasul de tunet metalic al clopotelor pot mărturisi după cuviință vrednicia acestor mari binefăcători și neobosiți ctitori de lăcașuri sfinte, fiindcă măsura cea adevărată a oamenilor sunt faptele și nu vorbele lor.” 

       Iuliu V. Albini (al doilea din dreapta , rândul de sus), alături de protopopul greco-catolic
                              Iuliu M. Montani (rândul de jos), Zlatna, 1906-colecția personală Adrian Puiuleț

Completare :

Preotul Sabin Olea spunea despre Iuliu V. Albini că a fost “decorat atât de Papa cât și de Regele cu mai multe decorații înalte”. Același preot spunea despre     d-nul Albini că a fost senator de Alba. Având o singură referință, am încercat în ultimele două săptămâni să găsesc și alte surse, alte menționări .

Am căutat, am găsit. În data de 15 martie 1929, “Comitetul de Organizare a Serbărilor Unirii” făcea un apel public pentru ridicarea unui monument lui N. Bălcescu (vezi foto). Printre semnatari se număra și Iuliu V. Albini, senator de Alba. Probabil a fost ales senator în cadrul alegerilor parlamentare din decembrie 1928.

Vorbele părintelui Olea se adeveresc și în cazul “decorației” primite de la Papă.  Într-un articol din data de 14 aprilie 1923, din săptămânalul “Unirea -Foaie bisericească politică” editat la Blaj (în fiecare sâmbătă), se menționează: “ La sfârșitul slujbei canonicul Macaveiu a ținut să esplice mulțimii adunate rostul serbării, care e decorarea dlui Iuliu V. Albini, proprietar de mine, din partea Sf. Scaun, cu  „Pro Ecclesia et Pontifice”, ca recunoștință pentru jertfele aduse pe altarul bisericii. Păr. canonic felicită în cuvinte calde pe sărbătorit pentru marea cinste de care a fost învrednicit și în mijlocul aclamării publicului îî atârnă de piept decorația papală.” 

„Pro Ecclesia et Pontifice” este o distincție pontificală, instituită în 1888 de Papa Leon al XIII-lea, fiind conferită acelor laici și clerici care s-au distins prin slujirea față de Biserică și prin fidelitatea față de Sfântul Scaun. Distincția este o cruce pe care sunt reprezentați în relief Sfinții Apostoli Petru și Pavel, având o panglică în culorile Vaticanului: alb și galben (vezi foto).

Mai am doar o singură mențiune. Chiar în ziua primirii decorației, Iuliu V. Albini donează 100.000 lei pentru achiziționarea clopotului mare din biserică, după ce în luna februarie a aceluiași an, a mai donat aceeași sumă, tot pentru biserică. Era necesară achiziționarea de clopote noi, pentru că în anul 1917, în timpul primului război mondial, autoritățile austro-ungare au “spart clopotele, le-au aruncat din turn, le-au dus cu carul la gară și le-au încărcat în tren cu destinația topitorie (desigur pentru realizarea de armament)”.

În prezent, fosta biserică greco-catolică din Zlatna, actualmente biserica ortodoxă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” , are 4 clopote, realizate în anul 1923, din care 3 au legătură cu familia Albini:

1. Clopotul mare, cu următoarea inscripție:”PRO MEMORIA, ACEST CLOPOT S-A DĂRUIT DE CĂTRE IULIU ALBINI-PROPRIETAR DE MINE DIN ZLATNA, ÎNTRU MĂRIREA LUI DUMNEZEU-1923” MAISTRU TURNĂTOR NEDUNAL-TIMIȘOARA,

3.Pe clopotul mic este inscripționat: “S-A DĂRUIT BISERICII ROMÂNE UNITE DE CĂTRE ELENA ALBINI, SPRE MĂRIREA LUI DUMNEZEU-1923” MAISTRU TURNăTOR NEDUNAL-TIMIȘOARA, și

4.Pe clopoțel: “S-A DĂRUIT DE ASOCIAȚIA MINIERĂ DE AUR “ALBINI” DIN ZLATNA, PENTRU BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ-1923” -FABRICA DE CLOPOTE “NOVATNY”-TIMIȘOARA.

Știați că:

 O carte veche, Andreae Maximiliani Fredro Castellani Leopoliensis, Norma Principium Christianorum , Cluj, 1751, aflată astăzi în colecția Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, a fost , la un moment dat în posesia d-lui Iuliu V. Albini, fapt certificat printr-o însemnare în limba română: “Aceasta carte am primit-o de cadou de la amicul Virgil Orosz. Zlatna 24 Aprilie 1913, Juliu V. Albini “

Însemnarea este foarte importantă întrucât ne oferă informații referitoare la unul dintre foștii proprietari ai cărții, luliu V. Albini, președinte al Consiliului National Român din Zlatna, calitate în care a participat la Marea Unire; în timpul primului război mondial a fost decorat cu medalia imperială “Signum Laudis”.

(Florin Bogdan: Tipărituri transilvanice din Biblioteca Veche a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia)

Zlatna, 03 Ianuarie 2024, Adrian Puiuleț

Surse text: Ziarul "Unirea Poporului", Blaj, 1937,1939, 1944, 1945 (Biblioteca Digitală BCU Cluj).

Cristian Florin Bota, Horia Ciugudean, Gabriela Mircea -"Zlatna de odinioară", 2013.

Domșa, Traian “De la Ampelum la Zlatna”, vol. 1, 1999, vol. 2, 2003”

Revista “Teatrul”, Iulie 1958

Astra Dejana, 1998

Marisia- Anuarul Muzeului Național Mureș nr.37/2017.

www.paginiromanesti.ca

www.cinemagia.ro